Tinereţe furată (Girl, interrupted). Personalitatea borderline în filme



Când Susanna Kaysen este internată în spitalul de psihiatrie  Claymoore, Boston cu diagnosticul de tulburare de personalitate borderline, în urma unei căderi nervoase urmate de o tentativă de suicid, nu avea nici cea mai mică idee că va petrece acolo 18 luni de zile şi că va lega nişte prietenii destul de solide încât s-o ţină în loc şi să nu accepte să fugă cu un prieten în Canada, atunci când se iveşte ocazia. Interpretată admirabil de actriţa Winona Ryder, Sussana este punctul central al filmului, redând cu fidelitate aproape toate simptomele personalităţii borderline deşi nu de puţine ori va fi eclipsată de o sociopată seducătoare, Lisa, interpretată de Angelina Jolie. Susanna este atrasă de această carismatică sociopată (şi chiar refuză medicaţia la sugestia acesteia), a cărei personalitate puternică transpare prin toţi porii, privirile, gesturile şi atitudinile adoptate, iar cele două formează o echipă care atrage curând atenţia personalului medical.

citeşte Tulburarea de personalitate borderline

Prietenia lor scoate la iveală o parte a personalităţii lor neexplorată până atunci: Susanna devine mai îndrăzneaţă, uneori chiar obraznică, pe când Lisa îşi descoperă un filon ascuns de tandreţe şi iubire, fapt care o va şi salva de la moarte şi o va ajuta spre finalul filmului să-şi mobilizeze toate resursele psihice pentru a se vindeca şi a reveni în societate. Însă relaţia lor nu va fi lipsită de ambivalenţa caracteristică personalităţii borderline, aşa că cele două vor pendula constant între momentele de prietenie şi ostilitate.

Filmul este ecranizat după romanul autobiografic scris chiar de protagonistă şi reprezintă unul dintre puţinele filme care redau cu acurateţe atmosfera dezolantă a spitalelor de psihiatrie din epoca respectivă. Spiritul de rebeliune adolescentină se infiltrează subtil în toate pacientele spitalului, suprapunându-se peste patologia deja existentă, dând naştere unui coctail explosiv de manipulări, minciuni, evadări, atacuri verbale, violenţă şi trădare.

Trei scene mi-au atras în mod deosebit atenţia:

  • Scena spionării dosarelor proprii iniţiată de Lisa, marea cunoscătoare a secretelor tuturor camerelor, coridoarelor, gărzilor  şi vulnerabilităţilor oamenilor. Ajunse în biroul doctorului, Lisa şi prietenele sale, printre care şi Susanna, se aşază pe fotoliul confortabil al psihoterapeutului (un gest simbolic de sfidare a autorităţii) şi împarte fiecărei fete prezente dosarele cu toate însemnările respective. Acela este şi momentul în care Susanna capătă certitudinea diagnosticului de tulburare de personalitate borderline, pe care-l auzise în treacăt în timpul vizitei părinţilor ei, dar nu i se confirmase, pasul următor fiind verificarea simptomelor dintr-o carte aflată în biblioteca psihoterapeutului. Le recunoaşte pe toate şi rămânde uşor surprinsă că tot ce credea că  reprezintă unicitatea ei se află acolo descris în detaliu sub forma simptomatologiei borderline.
  • Scena în care Lisa îi spune verde-n faţă, fără menajamente, lui Daisy despre faptul că este cunoscută relaţia incestuoasă a acesteia cu tatăl ei şi, mai mult, că i-ar face plăcere. Este clar că Lisa are un puseu acut de invidie la vederea confortului în care trăieşte aceasta, în timp ce ea şi Susanna nu au nici măcar bani pentru clătite, necum de-un motel pentru o noapte. Faptul are o consecinţă tragică, Daisy fiind găsită a doua zi dimineaţa spânzurată în baie. Este oare adevărul toxic? Cu siguranţă nu, căci Lisa procedează total diferit atunci când este confruntată brutal cu un adevăr despre ea însăşi. Sinuciderea lui Daisy era programată deja în subconştientul acesteia, aruncarea adevărului în faţă doar a precipitat punerea în faptă. Totuşi, gestul ei o scoate pe Lisa din starea iluzorie a independenţei câştigată ca urmare a evadării din spital şi decide să o părăsească pe Lisa, a cărei tendinţă sociopatică iese la iveală când o jefuieşte pe proaspăt decedata Daisy, şi să se reîntoarcă la spital pentru a-şi continua tratamentul psihoterapeutic.
  • Scena în care Susannei i se fură jurnalul intim în care-şi notase toate gândurile cu privire la prietenele ei din spital, gânduri deloc măgulitoare la adresa acestora. Totuşi, acest demers are un efect benefic asupra Lisei, care, zguduită de percepţia Susannei cum că ea ar fi moartă deja, se trezeşte din starea în care se complăcuse până atunci şi începe să lupte pentru o viaţă normală.

Titlul romanului (şi, implicit, al filmului) este în contradicţie cu ceea ce s-a întâmplat, de fapt. Nu le-a fost furată tinereţea, ci le-a fost redată. E un mare semn de întrebare de ce autoarea cărţii priveşte acea perioadă ca fiind furată, poate numai dacă se referă la boala de care suferea, tulburare de personalitate borderline, ca fiind hoţul. Altfel, nu are sens. Sau poate că ea însăşi s-a păgubit de perioada aceea de tinereţe, căci pe alocuri în film se introduce subtil ideea că toate simptomele ar fi induse pe fondul unei leneveli, melancolii, comportament nebunesc ales în mod deliberat, răsfăţ exagerat şi că pacienta are controlul asupra cursului acestor simptome: fie se lasă în voia lor şi evoluează spre nebunie, fie alege să se supună tratamentului psihoterapeutic şi se întoarce în societate ca un om normal.

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *