The Hunt (Vânătoarea)

lucas

Filmul danez  The Hunt (Vânătoarea) reprezintă o ecranizare a unei drame psiho-sociale regizată de Thomas Vinterberg și a avut un succes nemaipomenit, intrând în competiție pentru Festivalul de Film de la Cannes din 2012, fiind nominalizat și pentru Golden Glob Awards în 2013. Actorul danez care a interpretat personajul principal (un animator de grădiniță mare iubitor de copii), Mads Mikkelsen, a câștigat premiul Best Actor Awards la Cannes.

Temele abordate în film sunt teme de mare actualitate în lumea scandinavă și nu numai:

 

1. Reacția unei comunități restrânse, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea – și de aceea tot ce se întâmplă are un impact mult mai mare – la grava acuzatie de pedofilie adusă de directoarea unei grădinițe unuia dintre concetățenii lor, care se bucura de o bună reputație până la momentul acuzării.

Dragostea ingenuă pentru copii a lui Lucas, un animator de gradiniță într-un orășel mic din Danemarca, îi va aduce multe necazuri, căci comportamentul lui afectuos și jucăuș de până atunci va fi reinterpretat negativ în lumina unor acuzații grave aduse una dintre fetițe, întâmplător chiar fetița prietenului lui din copilărie. Această acuzație provoacă o clivare totală a personalității percepute a celui acuzat, care nu mai este văzut ca fiind un om cu bune și cu rele, ci este privit numai ca un monstru care trebuie exclus cât mai urgent din comunitatea lor. 

2. Transfer patern care vine la pachet cu un complex oedipian nerezolvat, deplasat asupra noii figuri parentale. Klara, fetița pe care Lucas o duce de câteva ori acasă fiindcă părinții ei, prinși între veșnice certuri familiale, uitau să vină să o ia, dezvoltă un atașament față de acest prieten mare al tatălui ei și al ei, iar de aici până la transferarea afecțiunii pe care un copil o simte pentru figura semnificativă din viața lui nu a mai fost decât un pas.

Lucrurile se complică cu deplasarea complexului oedipian asupra noii figuri parentale, iar fetița încearcă să pună în act atracția pe care o simte față de figura de sex opus. Gesturile ei sunt considerate ca fiind nepotrivite de către Lucas și le respinge cu blândețe, sfătuind-o să le păstreze numai pentru mami și tati.

Fetița nu gestionează bine momentul respingerii (trebuie să adăugăm aici că avea deja o sensibilitate la respingere cauzată în familia de origine, căci certurile dese ale părinților ei o deposedau pentru perioade destul de mari pentru ea de afecțiunea paternală și maternală la care avea dreptul) și începe să spună lucruri neadevărate despre Lucas, lucruri inspirate dintr-o imagine nepotrivită pentru vârsta ei văzută într-o revistă pentru adulți a fratelui ei.

3. Importanța exagerată acordata acuzelor unui copil în țările scandinave, căci toată drama pe care o trăiește Lucas va fi provocată de imaginația mult prea bogată a unei fetițe care reacționează neașteptat atunci când animatorul refuză gesturile ei afectuoase. La aceasta se adaugă excesul de zel al directoarei care anunță autoritățile în drept care, la rîndul lor, conduc un interogatoriu sugestionabil, cu tendința evidentă de a smulge cu orice preț de la fetiță o declarație pe baza căreia să poată proceda la o arestare, Ca și cum n-ar fi fost de ajuns că este acuzat pe nedrept de un copil, lucrurile se complică atunci când ceilalți copii, puși să-și amintească detalii ale unor alte eventuale abuzuri, dau frâu liber imaginației lor și vin cu acuze din ce în ce mai grave.

Ceea ce este frustrant în această întâmplare neferifictă este faptul că nu apare în film necesitatea unor ședințe de consiliere și psihoterapie atât a fetiței, cât și a părinților ei. O simplă evaluare psihologică efectuată de un bun psiholog psihoterapeut ar fi scos la iveală situația conflictuală dintre cei doi părinți, cu toate consecințele negative ce decurg de aici asupra copiilor, evident neglijați. Nu e deloc surprinzător că fetița se atașează de prietenul tatălui ei în aceste condiții și dezvoltă un transfer patern, căci primește de la el grija protectoare pe care ar fi trebuit să o primească de la tată.

Nici când fetița recunoaște că a mințit nimănui nu-i trece prin minte să meargă cu ea la un psiholog bun care să o ajute să treacă peste sentimentele de vinovăție pe care le va fi simțit (și care au stat probabil la baza mărturisirii ei) și, totodată, să ajute familia să accepte o psihoterapie de familie pentru a-și restabili armonia și echilibrul, mult șubrezite de conflictele dintre părinți.

4. Neputința unui adult de a se disculpa în fața unei comunități iraționale care actionează sub influența unor emoții puternice atunci când presupune că îi este amenințată siguranța copiilor ei. Ceea ce frapează în acest caz este faptul că tot acest comportament irațional este cauzat numai de simple presupuneri, căci acuzațiile aduse lui Lucas nu au probate niciodată. Să fie oare teama de propria umbră atît de mare încât să fie proiectată atât de vehement asupra aproapelui prins în capcana minciunilor?