Tăcerea în psihoterapie

Tăcerea este întotdeauna prezentă mai mult sau mai puțin și are o deosebită importanță în derularea unei ședinte de psihoterapie. Efectele tăcerii sunt la fel de importante ca acelea ale cuvintelor rostite. 

Intervalele de tăcere din timpul şedinţei de psihoterapie nu sunt nici pauze aleatorii, nici perioade de odihnă analitice. Acestea reprezintă stări mentale puternic supradeterminate şi, împreună cu procedeele conexe de verbalizare, gândire, amintire şi adoptare a posturilor, asigură continuitatea esenţială procesului psihoterapeutic.

“Tăcerea își are timpul ei” – aceste cuvinte îi aparțin înteleptului rege Solomon al Israelului. Se aplică aceste cuvinte și în psihoterapie?

Desi multe persoane care vin la psihoterapie cauta ajutor de bunăvoie, ei constată că nu pot vorbi chiar liber atunci când sunt față în față cu psihoterapeutul. Oamenii par să nu știe cum să-și spună povestea, de unde să înceapă, cum să stabilească ce este important de povestit, par sa nu fie capabili să-și exprime sentimentele. 

Ce înseamnă tăcerea clientului

Tăcerea clientului poate fi un spatiu creativ pentru reverie. Libertatea este legată de faptul de a te lăsa în voie, renunțând la exercitarea vreunui control asupra eventimentelor. În reverie tăcută, clienții își pot exprima capacitatea lor de a se conecta cu aspectele inconștiente ale propriului Sine. Singur în tăcere, clientul poate găsi un spațiu în el însuși pentru crearea de expresii simbolice, care-i vor crește sentimentul de vitalitate. Atunci când tace, clientul poate gândi, reflecta, rememora, se luptă să-şi reprime sau să-şi menţină controlul asupra sentimentelor, iar psihoterapeutul trebuie să respecte această tăcere.

            Care este semnificația tăcerii psihoterapeutului? 

Psihoterapeuţii, în general, folosesc tăcerea pentru a transmite empatie, pentru a facilita reflecţia, pentru a facilita exprimarea emoţiilor, dar și pentru a lăsa pacientului timp de vorbire. Tăcerea şi atitudinea retrasă a psihoterapeutului relațional vor permite apariţia elementelor refulate.

Tăcerea psihoterapeutului relațional este o intervenţie cu multe faţete, care poate fi utilizată cu intenţii diferite. Tăcerea are darul de a încuraja verbalizarea clientului, de a aprofunda o idee rostită, de a relansa un discurs întrerupt și poate avea potenţialul de a produce atât câştiguri terapeutice cât şi neînţelegeri şi conflicte. 

Prin tăcerea sa, psihoterapeutul lasa clientului timp de vorbire. În egală măsură îl obligă pe client să rămână față în față cu sine însuși, să nu se depărteze de sine, să se privească și să se rostească liber.

Tăcerea terapeutului nu este o simplă tacere. În ea vibrează cuvinte nerostite. Acest tip de tăcere este o condiție indispensabilă pentru a recepta și asimila ceea ce clientul comunică. Psihoterapeutul nu este atent doar la ceea ce i se spune. El este atent și la cuvintele care nu se spun. El ascultă fiind atent în același timp și la ceea ce spune clientul, dar și la propria voce interioara, la ceea ce apare din profunzimile inconștientului.

În cursul procesului psihoterapeutic, cel mai important lucru nu ceea ce se spune este, ci acela de a detecta ceea ce se ascunde în spatele discursului şi ceea ce relevă tăcerea. Tehnica psihoterapeutică are de a face mai mult cu modul în care psihoterapeutul ascultă decât cu modul în care vorbeşte, căci în psihoterapia relațională actul de a asculta este mai important decât cel de a vorbi. De fapt, psihoterapeutul vorbeşte, cel mai adesea în şedinţă, cu scopul de a comunica pacientului că a auzit ceea ce a spus acesta și de a da un feedback adecvat. Ascultarea, înţeleasă în sens profesionist, implică disciplină, meditare şi receptivitate emoţională.

Rezultatul unei psihoterapii nu poate fi atribuit în mod exclusiv cuvintelor schimbate în timpul ședințelor. Momentele de tăcere din sedința de terapie pot comunica informații psihodinamice importante, atât din partea clientului, cât și din partea psihoterapeutului, dar poate și facilita o relație terapeutică profundă. 

Bibliografie:

Tarsha Warin, Tăcerea în psihoterapie, 2007

Psiholog Psihoterapeut București