Recenzie film: Me before you (Înainte să te cunosc)

Părerile despre filmul Me before you sunt controversate. Unii spun că este un film de dragoste, cu un debut şi cadru în care se dezvoltă neobişnuite. Alţii cred că filmul nu este decât o propagandă pentru dreptul la eutanasiere, căci tocmai faptul că iubirea n-a învins toate obstacolele îl descalifică de la etichetarea de film de dragoste.

Adevărul este la mijloc, de fapt. Sau mai bine zis, ambele variante sunt adevărate. Un film de dragoste care militează pentru eutanasie. Căci realitatea este că iubirea nu învinge chiar totul, sau cel puţin nu pe termen lung, iar din acest punct de vedere, subiectul filmului se încadrează perfect în realitate.

“În principiu, aceasta este o poveste despre puterea dragostei şi cum te transformă ea”, spune regizoarea Thea Sharrock. „Avem aceste doua personaje care, în mod normal, nu s-ar fi întâlnit vreodată… dar iată-le acum în acest context de unde incepe povestea.”

Cele două personaje sunt Will Traynor şi Louisa Clark. Will Traynor a tras lozul cel mare chiar de la naştere: o familie de aristocraţi, un castel drept locuinţă, o mamă devotată, viaţă fără griji, plină de distracţii şi sporturi extreme, şcoli bune, o carieră impresionantă, o iubită trofeu. Tragicul accident care-l lasă paralizat complet îl privează brusc şi iremediabil de tot ce însemna viaţa lui până atunci, intactă rămânându-i doar capacitatea de a vorbi şi de raţiona. Îşi pierde pe rând cariera, iubita şi dorinţa de a trăi. Intră în depresie majoră şi nu doreşte decât să moară cât mai repede.

Louisa Clark este opusul lui Will în mai toate privinţele. Descinde dintr-o familie săracă, pe care o ajută să spuravieţuiască cu salariul ei lunar de chelneriţă într-o cafenea fără mulţi clienţi. Are un trecut traumatic care însă nu a reuşit să-i clatine optimismul şi pofta de viaţă. O poftă sănătoasă de viaţă, aproape contagioasă chiar prin ecran (bine aleasă şi actriţa Emilia Clarke).  Rămasă fără slujbă, este nevoită să accepte orice muncă, ajungând astfel în casa părinţilor lui Will pe post de …îngrijitoare a acestuia.

Ecranizat după cartea cu acelaşi titlu, de Jojo Moyes, filmul pare la un moment dat mai ales o propagandă pentru eutanasie. Ne dăm curând seama că obţine de la părinţii lui promisiunea că-l vor ajuta să ajungă în Elveţia pentru a fi eutanasiat, iar el le dăruieşte încă şase luni să se bucure de prezenţa lui. Atunci când mama lui Will o alege pe Lou să-i ţină companie fiului ei, aceasta o face cu speranţa că fata aceea veselă, glumeaţă şi plină de viaţă îi la contamina şi pe fiul ei dcu veselia ei spontană şi poate îl va face să se răzgândească.

Situaţia lui Will Traynor m-a dus cu gândul la un caz real despre care am citit acum mulţi ani, acela al lui Joni Eareckson Tada, care are paralizie tetraplegică în urma unui accident la înot la vârsta de 17 ani. De atunci trăieşte în scaun cu rotile, exact ca Traynor, şi are nevoie de îngrijiri permanente. Şi ea a avut gânduri de sinucidere în primele luni după acident, dar nu a ajutat-o nimeni să le pună în practică, iar astăzi declară că: “N-aş schimba scaunul cu rotile pentru nimic în lume…”. Ceea ce a reuşit să facă din viaţa ei ţintuită în acel scaun e uimitor. Dar diferenţa dintre ea şi personajul Will este credinţa în Dumnezeu. 

citeşte şi Top 5 filme psihologice

Filmul Me before you aduce în prim plan întrebarea care frământă astăzi lumea medicală: este bine ca oamenii să aibă oficial dreptul să decidă momentul morţii şi să pună pe umerii altora povara luării unei vieţi umane, chiar dacă e cu acordul acesteia? Ce schimbări produce în psihicul celui care duce la îndeplinire această sarcină ingrată? Reprezintă diagnosticul de paralizie tetraplegică un motiv suficient pentru a avea dreptul să-şi curmi viaţa?