Psihoterapia pozitiva

Psihoterapia pozitivă este o forma transculturala, psihodinamica si eclectica de psihoterapie, dezvoltata inca din secolul trecut de catre Nossrat Peseschkian, un psihiatru german de origine iraniana. Ani de zile el a observat ca anumite tipuri de comportamente, atitudini si obiceiuri sunt evaluate si valorizate diferit in functie de contextul cultural. De exemplu, obiceiul de a manca tot din farfurie este considerat un semn de politete in anumite culturi occidentale, gestul fiind un compliment non-verbal la adresa gazdei care a gatit felul respectiv, pe cand in cele orientale este considerat o cerere de a reumple farfuria. El povesteste cu umor cum o tanara germana aflata in vizita in Iran s-a imbolnavit de indigestie dupa prima saptamana din cauza necunoasterii acestei diferente de interpretare. Ea consuma tot din farfurie pentru a face un compliment gazdei, in timp ce gazda, drept raspuns la gestul ei, ii tot reumplea farfuria. Femeia a  mancat si iar a mancat  pana nu a mai putut si, cerandu-si mii de scuze, a lasat mancare in farfurie. Abia cand s-a lamurit ca in Iran a lasa ceva in farfurie e considerat un gest de purtare aleasa, si-a dat seama cat de importante sunt diferentele culturale in procesul de socializare.

Necesitatea dezvoltarii unei psihoterapii care sa ia in considerare aceste diferente culturale a venit tocmai din constatarea  ca numeroase conflicte relationale si ale vietii psihice interne se datorau neconcordantei intre normele psihosociale individuale si cele ale colectivitatii strainePsihoterapia pozitiva tine cont de diferentele si similaritatile dintre clase sociale, generatii, religii (crestinism, islamism, budism,hinduism) si denominatiuni (catolici, neoprotestanti, protestanti, ortodocsi etc.), fiind deosebit de utila in solutionarea conflictelor relationale (in casatoriile interetnice, transculturale etc.) ajutand la intelegerea si depasirea prejudecatilor.

De asemenea, psihoterapia pozitiva  abordeaza cu succes nu numai tulburarile afective, cognitive si de personalitate, ci si problemele legate de imigratie si mai ales conflictele dintre generatii.

Simptomele negative sunt resemnificate intr-un mod pozitiv, punand accent pe faptul ca in orice situatie, oricat de disperata si de tragica ar parea, exista si o latura pozitiva care este de obicei trecuta cu vederea in momentele de distres. Denumirea ei vine de la cuvantul positum (ceea ce este dat)  tocmai fiindca incurajeaza pacientul sa apeleze la capacitatile proprii pentru a depasi situatia de criza.  El este comparat cu un om care sta mult timp intr-un singur picior si nu-si mai poate pastra echilibrul, iar durerea cauzata de presiunea corpului il obliga sa strige dupa ajutor. Unii oameni ii vor sugera sa se compare cu oamenii care nu au deloc picioare pentru a se simti mai bine, altii ii vor sugera sa isi imagineze ca este usor ca un fulg, cu cat se va concentra mai intens asupra acestei imagini, cu atat mai repede vor disparea durerile, altii ii vor spune sa lase timpul sa lucreze, pentru ca timpul le rezolva pe toate, altii ii vor sugera sa-si analizeze motivele si complexele. Intr-o zi insa un om il va intreba pur si simplu: “De ce stai intr-n picior? Pune-l jos si pe celalalt si nu te mai chinui asa!”   Celalalt picior” sunt tocmai capacitatile sale de baza.

Cele 5 etape alte psihoterapiei pozitive (sau ale terapiei analitico-diferentiale, cum mai este numita) sunt:

  • Etapa observarii/ distantarii– scopul observarii este o analiza a situatiei clientului: ceea ce il supara, enerveaza, imprejurarile neplacute; la acest nivel conflictul este descris din punct de vedere al continutului. Durata aceastei etape  este stabilita de stadiul de dezvoltare al clientulu, capacitatea lui de introspectie, precum si de propriile necesitati. Sarcina principala este de a incercui situatiile conflictuale discutate si de a le specifica.
 
  • Etapa inventarierii – se face un inventar al capacitatilor actuale si se stabileste in ce sfere comportamentale poseda insusiri pozitive si in ce domenii negative. Un indiciu al tulburarilor de comportament este supradezvoltarea unilaterala a capacitatilor actuale individuale. Procesul terapeutic- axat in prima etapa pe conflictele actuale- va fi directionat acum spre conflictul fundamental, care nu este privit drept un conflict fundamental al intregii personalitati, ci ca unul in zona unei capacitati actuale critice-supra sau subdezvoltate.
 
  • Etapa incurajarii situationale – impreuna cu clientul sunt descoperite perechile de capacitati actuale; fiecare om poseda o serie de trasaturi pozitive, care sunt trecute cu vederea de obicei sau sunt considerate ca fiind de la sine intelese iar recunoasterea acestora este gresit interpretata ca aroganta. Se descopera rezervele de energie, de unde isi ia clientul puterea de a incuraja.  La acest nivel clientul va deveni terapeut al mediului sau, in special al partenerului de conflict.
 
  • Etapa verbalizarii – distorsionarea comunicarii este o caracteristica esentiala a tulburarilor relatiilor interumane. Limbajul, desi folosit in calitate de instrument al intelegerii devine unul al neintelegerii. Verbalizarea are o tripla functie in cadrul psihoterapiei (abordare, constientizare si tehnici de comuncare), iar conflictul cheie in aceasta etapa este cel dintre politete si sinceritate. In cadrul terapiei sunt prelucrate formele si consecintele stilului de comunicare actual si construite forme de comunicare alternative.
 
  • Etapa extinderii obiectivelor -principiul fundamental al extinderii obiectivelor este experienta de invatare care rezulta din abilitatea de a se implica singur in activitati si de a gasi placere in ele. Clientul dobandeste capacitatea de a-si planifica obiective pe termen scurt (planuficarea viitorului apropiat, asa-numitele micro-obiective) si obiective pe termen lung (macro-obiective) care au in vedere planificarea viitorului indepartat.