Emotia care reduce frecventa bolilor cardiace

În articolul intitulat “Rolul recunoştinţei în bunăstarea spirituală la pacienţii cu insuficienţă cardiacă asimptomatică”, publicat în jurnalul “Spirituality in Clinical Practice, Vol 2(1), Mar 2015, 5-17, mai mulţi cercetători au demonstrat că există o legătură direct proportională între gradul de recuperare după insuficienţa cardiacă şi recunoştinţă. Cu cât o persoană este mai recunoscătoare în viaţa zilnică pentru orice lucru, oricât de neînsemnat ar părea, cu atât se reduce riscul de a face un infarct miocardic.

citeşte Cum să previi infarctul miocardic

 

Dr. Paul J. Mills şi colegii săi au studiat modul în care recunoștința ajută persoanele care suferă de insuficiență cardiacă asimptomatică să ţină sub control această afecţiune. Ei au descoperit că persoanele optimiste şi care au sens bine definit al vieţii suferă în procent mult mai mic de afecţiuni cardiace comparabil cu loturile de pesimişti şi realişti. Emoţia prezentă mult mai des în lotul optimist era tocmai recunoştinţa, studiile conducând la descoperirea faptului că practicarea zilnică a recunoştinţei era asociată cu un nivel mai scăzut al biomarkerilor inflamatorii în afecţiunile cardiace, un somn mai bun, nivel scăzut al gradului de oboseală şi reducerea dispoziţiei depresive.

Ce este recunoştinţa

Filosoful Andre Comte-Sponville defineşte recunoştinţa în cartea “Mic trata al marilor virtuţi” astfel:

Recunoştinţa este cea mai plăcută dintre virtuţi, nu însă şi cea mai uşor de atins...Recunoştinţa este un mister, nu prin satisfacţia pe care o încercăm, ci mai degrabă prin pragul pe care îl depăşim. Ea este cea mai agreabilă dintre virtuţi şi cea mai virtuoasă dintre plăceri.

Recunoştinţa nu are nimic de dat, ea nu oferă decât bucuria de a primi.

Generozitatea recunoştinţei . . .Această ultimă expresie, care îi aparţine lui Mozart, mi se pare edificatoare:
dacă suntem adesea nerecunoscători este pentru că nu putem dărui, chiar dacă primim daruri, ceea ce denotă egoism, nu lipsă de sensibilitate.

A mulţumi înseamnă a dărui la rândul tău, a împărţi. Satisfacţia pe care o datorez altuia este doar pentru mine
însumi. Bucuria, fericirea sunt ale noastre.

Un om egoist se poate bucura atunci când primeşte ceva, numai că bucuria lui este un lucru pe care îl păstrează pentru sine. Dacă îl arată altora, intenţia lui este de a le stârni invidia: egoistul îşi exhibă plăcerea, dar este
numai plăcerea lui. El a uitat deja că şi ceilalţi au un rol în piesă lată motivul pentru care egoistul este şi ingrat: nu pentru că nu i-ar plăcea să primească, ci pentru că nu-i place să recunoască faptul că datorează ceva celorlalţi – iar recunoştinţa este tocmai această formă de recunoaştere; pentru că nu-i place să înapoieze – iar recunoştinţa înseamnă, de fapt, a da înapoi mulţumiri; egoistului nu-i place să împartă şi detestă să facă daruri.

Recunoştinţa se bucură de tot ce s-a întâmplat sau de tot ce există: ea este, astfel, contrariul regretului sau al nostalgiei (care suferă din cauza unui trecut care nu a fost sau care nu mai este), dar şi contrariul speranţei sau al angoasei (care năzuiesc la ceva or se tem de ceva, sau năzuiesc şi se tem simultan) la un viitor care nu este şi care nu va apărea, probabil, niciodată, dar care le chinuie tocmai prin lipsa lui.”

Spinoza vine cu o completare la înţelegerea acestei virtuţi în cartea “Etica” şi măreşte cercul lucrurilor pentru care putem fi recunoscători zilnic:

Recunoştinţa sau gratitudinea reprezintă dorinţa sau silinţa pe care ne-o dăm din iubire să facem un bine aceluia care este însufleţit faţă de noi de aceeaşi iubire.

….Cum să nu rămâi îndatorat Soarelui pentru că există? Ori vieţii, florilor sau păsărilor? Nu am fi apţi de bucurie în afara Universului. “

Înţeleptul Cicero afirma că  “Recunostinta nu este doar cea mai importanta dintre virtuti, ci si parintele tuturor celorlalte.”

Cum practicăm recunoştinţa

Starea de recunoştinţă presupune observarea şi aprecierea aspectelor pozitive ale vieţii, iar acest obicei este întâlnit mai ales la persoanele optimiste. În experimentul despre care vorbeam la începutul articolului li s-a cerut participanţilor să ţină un jurnal al recunoştinţei în care să scrie zilnic cel puţin trei lucruri pentru care erau recunoscători în ziua respectivă. După numai opt săptămâni, pacienţii care completaseră jurnalele de recunoştinţă zilnic au prezentat o îmbunătăţire considerabilă a variabilităţii ritmului cardiac, reducând prin aceasta şi riscul de a face un infarct miocardic.

Se pare că, într-adevăr, o inimă recunoscătoare şi mulţumitoare este una mult mai sănătoasă, iar stimularea acestei virtuţi este o modalitate facilă şi la îndemână de a sprijini sănătatea cardiacă. Emoţia pozitivă resimţită în momentul în care suntem recunoscători pentru orice lucru, chiar şi pentru căldura soarelui, verdele crud al ierbii sau ciripitul vesel al păsărilor, este una care face atât de bine organismului, şi mai ales inimii, încât ar fi o mare pierdere să o neglijăm.