Descoperirea inconștientului colectiv

Începuturile teoriei lui Jung referitoare la inconștientul colectiv pot fi detectate în anul 1909. În acest an, Carl Jung și Sigmund Freud au fost invitați să conferențieze în Statele Unite ale Americii, petrecând aproape șapte săptămâni împreună zi de zi. Ei își analizau visele oferindu-și reciproc interpretări, iar la un moment dat unul din visele lui Jung îi revelează acestuia inconștientul colectiv. Visase că se afla la etajul de sus al unei case vechi, frumos mobilate, cu tablouri splendide pe pereti și că era cuprins de uimire că această casă îi aparținea. După ce s-a uitat de jur împrejur, s-a gândit că habar nu avea cum arăta parterul, asa că s-a decis să coboare. Acolo, totul părea mult mai vechi decât tot ce era la etaj. Mobilele erau din epoca medievală și  camerele erau cufundate în beznă. “Acum trebuie să cercetez toată casa cu adevărat”, a reflectat Jung. S-a uitat cu atenție la podea și a observat că era făcută din dale de piatră, iar într-una din ele a descoperit un belciug. Cand a tras de el, dala s-a ridicat, lăsând să se vadă niște trepte de piatră coborând în adâncuri. A coborat și a intrat într-o grotă joasă, scobită direct în stâncă. În țărână erau răspândite oase și cioburi de lut, rămășițe ale unei culturi primitive, printre care a găsit și două cranii umane, cu siguranță străvechi și pe jumătate distruse. Apoi s-a trezit.

Singurul lucru pe care Freud l-a gasit interesant la acest vis au fost cele doua cranii, el considerând că Jung ar dori moartea proprietarilor lor. Dar, pentru Jung, casa era o imagine a sufletului. Încăperea de la etaj reprezenta personalitatea conștientă, iar parterul nu putea să fie decât echivalentul primului nivel al inconștientului, pe care el avea să-l numească inconștient personal, iar odată cu nivelul cel mai profund  dintre toate, grota,  descoperise inconștientul colectiv, lumea omului primitiv din sufletul său. Pentru el, craniile n-aveau nimic de-a face cu faptul de a dori moartea cuiva. Ele aparțineau generațiilor trecute care au contribuit  la formarea moștenirii psihice comune, alcătuind laolaltă “moștenirea arhaică a umanității”.

În clipa în care Jung a avut îndrăzneala de a-și face publică ipoteza cu privire la inconștientul colectiv, ea s-a dovedit a fi abaterea cea mai semnificativă de la freudism și totodată  contribuția lui personală cea mai importantă în domeniul psihologiei analitice. Ceea ce propunea Jung avea pretenția de a fi un concept fundamental pe care să se poată edifica întreaga știință a psihologiei. Jung a considerat că este sarcina psihologului  să studieze inconștientul colectiv  și entitățile funcționale care-l alcătuiesc – arhetipurile, cum le-a numit până la urmă.

Reprezentarea printr-o diagramă a modelului junghian al psihicului  trebuie imaginat ca o sferă având trei învelișuri. În centru – și răspândindu-și influența în întregul sistem – se află Sinele. În cercul interior primelor două cercuri concentrice este inconștientul colectiv, alcătuit din arhetipuri. Cercul exterior reprezintă conștientul, având drept focar eul, care gravitează în jurul sistemului. Într-o poziție intermediară se afla inconștientul personal alcătuit din complexe, fiecare complex fiind legat de un arhetip –deoarece complexele sunt personalizări ale arhetipurilor, modalități în care arhetipurile se manifestă în sufletul fiecărei persoane.